Un dar al albinelor


Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, asa incat abia i se vedea intrarea. Ursul insa a simtit mirosul de miere, care l-a atras atat de puternic, incat s-a
incumetat sa dezgroape stupul, luptand aprig cu albinele. Presupun ca in cele din urma lupta a fost castigata de urs, care a rezistat stoic la zecile de intepaturi, prada sa de razboi fiind vreun kilogram de miere, pe care l-a consumat pe nerasuflate, cu tot cu fagure. Privesc urmele luptei - un crater maricel, sapat de Mos Martin cu o truda considerabila, si ma intreb ce forta irezistibila exercita mierea asupra ursilor, daca-si risca pentru ea chiar si viata. Sa fie doar gustul dulce si parfumat? Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, dure adesea, ale mediului in care traiesc. O „informatie” simpla, pe care ele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii. Tocmai de aceea ne-am propus sa vorbim pe larg despre miere, un dar gratuit al albinelor, dar prea putin folosit. 
http://albinile.blogspot.ro/2012/10/ce-este-mierea.html